Comunicat de Presă privind progresul lucrărilor aferente proiectului
„Amenajare platforme Ro-Ro - Port Bazinul Nou Galați"


Până la data de 31.03.2025 au fost realizate următoarele lucrări:

Drum acces+platformă:
•    Drum acces – terasamente / sistem rutier;  
Rețele electrice branșament JT
•    Trasee de cabluri – săpătură / montaj în tub de protecție / umpluturi – pilon P1;
Rețele apă/canal
•    Rețele apă - Gospodărie de apă: 
-    execuție cămin de vane;
-    execuție radier rezervor V=110 mc;
-    montaj rezervor V=110mc / container stație de pompare;
•    Rețele canalizare pluvială – separator de hidrocarburi – săpătură / execuție fundație / montaj / umpluturi.                                    

Progresul fizic al lucrărilor este de 91%.

Acordul contractual de execuție cu număr 42RO/20.12.2023 este semnat între PBN Logistics SA, în calitate de beneficiar și Asocierea Tancrad SRL - Lemacons SRL - Olroad Construct SRL în calitate de Antreprenor.

În luna februarie 2024, PBN LOGISTICS S.A. și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport 2021-2027, au semnat contractul de finanțare nr.17/01.02.2024 pentru etapa II a proiectului „Amenajare platforme Ro-Ro - Port Bazinul Nou Galați", cod MySMIS 313742, început în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. 

Proiectul vizează dezvoltarea Portului Galați prin amenajarea platformei Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galați, în vederea atragerii de noi fluxuri de marfă, creșterea eficienței în exploatarea infrastructurii portuare, creșterea siguranței și implicit creșterea atractivității transportului naval prin facilitățile portuare oferite. În cadrul acestei etape vor fi executate lucrările proiectului tehnic (platforme, drumuri etc.) pentru care au fost obținute avizele și acordurile pentru autorizația de construire în prima etapă finanțată prin POIM 2014-2020.  


Date de contact: Mara Rîmniceanu, Manager de proiect, PBN Logistics SA, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.


Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport. Pentru informații detaliate despre Programul Transport 2021-2027 accesați www.mt.ro.  

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”